fericirea-i aici…printre noi…

(photo sorina- columbia river, autumn 2007)

ne plimbam pe strazi, trezite din iarna…buhaite de frig..strajuite de ziduri carpite si gauri infundate cu carpe si ziare…cu miros greu de ceapa prajita si mucegai…de pipi de caine si de betivani…

nu spunem nimic…si cate-am avea de spus…ne este teama sa ne si privim…mergem fara tinta…fara scop…fara dorinta…doar mergem …este si asta un lucru bun…

indraznesc si intreb:

- cum ti-a fost ?…cat a fost …

ce stupid ma comport…dar nu fac nimic, las intrebarea sa curga…sa se stinga…

- eh…au fost zile bune…si zile grele…am supravietuit fara sa-i las sa ma simta…sa ma stie…

ajungem in dreptul unei terase cu umbrele verzi ramase inca deschise, mai mult pentru reclama berii decat ca adapost de soarele plapand de peste zi… ii fac doar semn cu capul…intram ?…confirma c-un zambet…si-o mormaiala…

-mda…as bea un vin…

ne asezam …

- si cum ziceai ca-ti merge …in lumea asta in care esti prea mic pentru a schimba ceva si prea mare pentru a te incadra in tiparul supravietuitorului….

-eh…am zile…(zambesc )….in care ma simt singur, atat de singur incat nici nu-mi mai pasa daca ceva rau mi se-ntampla…si am zile…in care sunt efectiv singur…sunt doar eu cu gandurile si amintirile mele…am zile in care-mi doresc sa beau un vin bun si sa sporovaiesc cu o femeie …ca acum….am zile in care vreau ca femeia sa taca, sa facem dragoste, sa-mi simt carnea ravarsandu-se in carnea ei si s-o aud maraind in surdina, a placere si sa ne privim in ochi in impreunare si sa ne fie bine…am zile in care-mi doresc ca impreunarea sa fie fara sens…asa de-aiurea…fara suflet…fara glas…impietrita…am zile…

taceam si-l ascultam…ce mai puteam spune…stiam toate starile si trairile lui…il stiam ca pe mine…ba chiar mai bine…

toarna in pahare un vin negru …ca sangele…ce dor mi-a fost de clipe ca aceasta…

-noroc, spune….

ce bine mi-e cu el si totusi…

-noroc, raspund, ciocnind paharul…

am inceput sa vorbesc asa, degeaba…ca si cum, dupa spovedania lui,  n-ar mai fi nimic de spus despre noi…

si-am vorbit despre barbati si femei, despre secs si nebunie, despre cai si nutritie, despre copii si emigranti, despre ei…

nimic despre noi…

am incheiat cu concluzia ca… oamenii fac totusi dragoste…si se iubesc…

ma uit pe masa…a doua sticla goala de vin…un vin negru ca sangele la o sporovaiala despre viata…iar in jurul nostru sobolani alergand disperati dupa mancare, curve cu fustele crapate cat sa se vada coapsele mancate de celulita si bluze mulate prin care se intrevad tatele prea lungi ca sa mai poata starni vreun interes, betivi fara dinti si haine ponosite…un tablou patetic…in acordurile melodiei lui joe dassin…l’ete indian…. 

“Tu sais, je n’ai jamais été aussi heureux que ce matin-la /

Nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci /

C’était l’automne, un automne ou il faisait beau /

Une saison qui n’existe que dans le Nord de l’Amérique /

La-bas on l’appelle l’été indien / ……”

ma ridic si plec…fara sa spun ceva…

din egoism am plecat, din dragoste de viata…

prea sumbru si prea incarcat de amintiri nefaste este locul de langa tine…ma-mpovarezi prea mult…iar eu vreau sa traiesc…sa traiesc….

uite…fericirea-i aici, printre noi…

(sorina – mart 2008)