
m-am nascut pentru a ma cazni sa traiesc…
ca un animal care simte ca-i prada…
ca o piatra ce se simte slefuita…
ca o ruina ce se incapataneaza sa infrunte..
vantul, valul, timpul…
cine oare mi-a turnat atat entuziasm in sange …?!
decolorandu-mi deceptiile pana la lacrima…
sunt nascuta pentru a cauta cararea din univers…
acolo unde lumina se desparte de intuneric…
acum, cand sunt, am parte de prea multe nopti…
dar, stiu… ca atunci cand nu voi mai fi…
va fi soare, va fi ploaie de vara si ma voi privi de sus…
si ma voi mangaia cu picaturile unei nostalgii plina de dispret…
ca nu am incercat sa traiesc de ajuns…
si voi striga :
Doamne, eu nu spun ca tu nu esti…
Eu spun ca …eu nu mai sunt …
pentru c-am fost nascuta doar pentru a incerca sa traiesc…
si-atat…atat…atat…
Frumos …
multumesc….:D
http://mihaicantea.multiply.com
aceasta este adresa mea de blog. mai nou.
Mi-ar place sa ma vizitezi uneori.
Azi am fost la mama. De altfel e normal sa fiu acolo in fiecare duminica. E ceva mai bine. Speram sa reuseasca operatia. Sotia lui Edi mi-a oferit si ceva retete naturiste.
Stii ca m-au bine dispus pozele tale in oglinda. Vreau sa mai recitesc versurile. Cu literatura stau mai… citesc dar nu pot comenta.
sper sa mai treci …macar o data…sa-mi citesti urarile de bine si sanatate ptr mama ta…mare lucru ca ESTE…sa FIE cat mai mult…sanatoasa ca sa va bucurati de ea…si ea de voi…
versurile mele….daca sunt citite este ok…nu trebuiesc comentate…sunt asa de profunde, cateodata, ca nici nu pot sa fie comentate…
Umbrei tale ma inchin
Ecoul trairii se sfarma, -atit-,
Dorinta din tine tot striga la cer,
Si grea ti-e povara, privind spre trecut,
Ca tii sentimentul, la piept, drept mister.
Mai lasa Sorina, sa stie tot omul,
Cind sufletul plinge, cind ride sau nu,
Cind lacrima curge, si-asterne nesomnul,
Sa stim cind esti alta, si cind esti doar TU.