Printul fericit a trait in palatul de la Sans- Souci, unde zidurile inalte care-l inconjurau l-au ferit de mizeria si uratenia cetatii in care a trait. Era doar o statuie, deasupra cetatii, pusa pe o coloana inalta , acoperita cu frunzulite de aur ,drept ochi avea doua safire luminoase iar manerul de la sabie era din rubin rosu. Din locul unde era putea vedea toata cetatea si era tare trist de cea ce vede. Intr-o toamna, un randunel intarziat poposi ,sa innopteze, la picioarele statuii. Printul îl ruga pe randunel sa fie mesagerul lui pentru a ajuta saracii. Rubinul de la sabie il duse unei croitorese care avea copilul bolnav, un ochi de safir unui student scriitor iar celalalt ochi unei fetite sarmane care vindea chibrituri. Invelisul de aur a fost si el daruit sarmanilor. De atata frig si efort randunel a murit iar statuia ramasa fara stralucire a fost data jos si topita. Pentru faptele lor bune, amandoi, au ajuns, cu ajutorul unui inger, in gradina Raiului….
ieri seara, am primit doua fotografii ale “printului fericit”..care acum s-a transformat, asa cum o fac doar cei speciali..intr-un cowboy…am sa adaug aici imaginile facute de tatal sau, John Gagea…
in incaperea aceasta, idolul sunt eu…mi-am baut cafeaua ce-mi lasa o senzatie inselatoare de limpezirea mintii…ceasul imi reaminteste trecerea timpului…tic-tac…tic-tac…ma uit la lemnul mesei…ma uit la pielea fotoliilor..la tesatura hainelor mele…la unghiile de la mana..nicicand nu m-am simtit atat de prezenta…nicicand nu m-am privit cu admiratie indulgenta…
