mi-e dor de naivitatea copilariei…
gardul care despartea curtea bunicii de cea a vecinei, era din scandura mai scurta decat cel dinspre strada…de-a lungul acestui gard era o gradinita, in care semanam zahar si malai, ca sa creasca sfecla si porumb…
n-au rasarit niciodata…
dar credinta mea era asa de mare, incat, in fiecare saptamana, luam in pumnisori cateva fire de zahar si malai si le presaram pe pamantul reavan…
as vrea sa pot crede si acum ca am puterea de a semana, in sufletul oamenilor iubire, ingaduinta, frumusete, dreptate, mila si cate alte sentimente banale care, in manunchi, ne-ar face mai frumosi, mai normali, mai aproape de creatia lui Dumnezeu…
dupa chipul si asemanarea Lui…
Nu voi merge în nicio direcţie.
Aştept să pălească florile
Se merita sa incerci ! Vei fi surprinsa ca vei avea sucess tocmai cu cei la care nu te-ai fi asteptat !
crezi?