….astazi m-am plimbat mult…
simteam ca vreau sa-mi limpezesc gandurile…
as fi preferat sa ma plimb prin ceata…
prin ceata deasa am senzatia ca ma dezvalui mai usor, mie …
soarele asta ma intristeaza…
pentru ca-n lumina lui ma vad in toata degradarea mea, molateca …
lasciva…
dar ceata, da, ceata ma face sa fiu introspecta…
sa ma analizez la rece…
sa simt culoarea amaraciunii in orice vad si ating…
si asa-n plimbarea din soare m-am temut sa nu-mi topesc trairile …
sa se prelinga toate pe langa mine…
in mine…
din mine…
si sa le calc pe asfalt, fara mila…
intr-un lesin vertical din propria mea singuratate…
am intrat intr-o biserica…
nu stiu daca din dorinta de a ma racorii sau de-a ingenunchia in ruga…
spre iertarea pacatelor…
atatea pacate…
ce multe pacate…
chiar…
sunt multe pacatele mele ???…
mi-am intins trupul pe jos…
mi-am pus urechea bolnava in causul palmelor si-am inceput sa ma legan copilareste, in timp ce-mi vorbea orga despre voluptati neimplinite si despre cum pot sa tin timpul in loc si sa-i sorb intamplarile…
as fi vrut sa adorm, asa…
sa dorm…
sa mor…
sa dorm…
sa uit de timpul din mine….
ce minunata ar fi religia fara mine…
ar exista doar nelinistea religioasa a lui Dumnezeu…
atunci cand ma tine in brate…
si ma intreaba : unde-i durerea ?… s-o vindec !…
ma credeti ?
trebuie sa ma credeti, pentru ca azi, chiar m-a tinut Dumnezeu in brate…
